Viorica Dăncilă, după gafa privind vizita Papei în România dezminţită de Biserica Catolică: ‘Sunt un om responsabil’
Viorica Dăncilă inistă că Papa Francisc va venit anul viitor în România, după întrevederea pe care a avut-o cu Suveranul Pontif săptămâna trecută, deși Biserica Catolică și Vaticanul au contrazis-o.
Șefa Guvernului spune că la mijloc nu e vorba de nicio eroare şi că atunci când a făcut anunţul era complet înformată.
„Sunt un om responsabil. Am spus că Sanctitatea Sa va veni anul viitor în Româna şi va veni. Vizita Sanctităţii sale nu este făcută nici pentru prim-ministru, nici pentru preşedinte, ci pentru români,” a declarat Dăncilă, potrivit stiripesurse.ro
„Nunțiul Apostolic în România, E.S. Miguel Maury Buendía, m-a rugat să fac pentru presă o precizare: Când se va stabili vizita Papei Francisc în țara noastră, anunțul acesteia va fi făcut simultan de cele două părți: Statul Vatican și Președinția României. Comunicatul de azi al Sf. Scaun nu face vreo referire la viitoarea vizită”, anunţă Francisc Doboş, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti. (Detalii AICI)