Vladimir Putin ar fi dispus dezvoltarea de către Moscova a armamentului psihotronic. VEZI de ce sunt capabile noile arme
Rusia va lupta împotriva inamicilor, cu arme psihotronice. Este decizia noului preşedinte Vladimir Putin. Potrivit ministrului Apărării de la Moscova, cei care vor supăra autorităţile ruse vor avea parte de un război purtat cu arme, care distrug sistemul nervos.
Experţii susţin că planul ar fi fost autorizat de actualul premier rus şi face parte din programul de înarmare pentru perioada 2011-2020.
Planul de dezvoltare a armelor psihotronice performante a fost aprobat în mare secret de Vladimir Putin care va conduce ţara timp de şase ani începănd din luna mai. Analiştii cred că acest tip de armament ar putea fi folosit împotriva duşmanilor Rusiei, dar şi a celor care vor îndrăzni să critice regimul de la Kremlin.
Primele încercări ar putea avea loc dacă Rusia şi Statele Unite nu vor ajunge la o înţelegere privind scutul anti-rachetă din Europa.
Dozele mari de microunde pot afecta funcţionarea organelor interne sau psihicul, putând determina victimele să se sinucidă. Experţii susţin că armele psihotronice, mai eficiente decât cele nucleare, pot distruge „moralul şi psihicul unor ţări”, transformându-le cetăţenii în personaje fără discernământ.
Conform unor surse de la Moscova, Vladimir Putin ar fi descris aceste arme, care folosesc radiaţiile electromagnetice, drept „instrumente pentru atingerea scopurilor strategice şi politice”, mult mai performante decât armele nucleare.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf