Zi decisivă pentru soarta PSD. Primele imagini cu liderii social-democrați, înainte de un CExN crucial pentru viitorul politic al Vioricăi Dăncilă și al actualei conduceri (VIDEO)
Liderii PSD se reunesc într-un Comitet Executiv Național decisiv pentru soarta partidului. B1.RO nota anterior că, în ședința de marți, nu se va anunțat numai demisia Vioricăi Dăncilă de la șefia social-democraților, ci și debarcarea membrilor din Biroul Permanent – președintele executiv al formațiunii, secretarul general și vicepreședinții.
În aceste condiții, PSD ar urma să aibă o conducere colectivă interimară, în frunte cu Marcel Ciolacu, până la organizarea unui congres. De altfel, în acest moment, președintele Camerei Deputaților pare să fie principalul favorit în ceea ce privește preluarea conducerii PSD.
Potrivit unor surse politice, după înfrângerea usturătoare din finala prezidențialelor, Ciolacu ar fi mers acasă la Dăncilă pentru a o convinge să demisioneze de la șefia PSD și să fie înlocuită cu o conducere colectivă, care ar urma să preia puterea în partid până la organizarea unui Congres. Surse politice precizează că în acest sens, șeful Camerei i-ar fi promis fostului premier un post de parlamentar în 2020 și conducerea organizației de femei a PSD.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.