Zi FIERBINTE la Comisia SRI: Cazurile Coldea şi Mazăre-Strutinsky, luate la bani mărunți
Membrii Comisiei de control SRI dezbat, luni, subiecte precum revenirea lui Florian Coldea la ANI, dar şi despre informaţiile potrivit cărora DNA a desemnat două unităţi ale SRI ca beneficiari secundari ai interceptărilor, în cadrul dosarului care îi vizează pe Radu Mazăre şi pe Sorin Strutinsky, scrie Știri pe surse.
Vicepreşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI, deputatul ALDE Marian Cucşa, a declarat, recent, că va supune atenţiei colegilor săi două subiecte în prima şedinţă,care va avea loc luni.
Primul aspect semnalat de vicepreşedintele comisiei se referă la Florian Coldea, care a devenit conferenţiar universitar la Academia Naţională de Informaţii.
„În prima şedinţă a Comisiei SRI vom cere Serviciului detaliile acestui subiect, să vedem cum a fost posibil ca domnul Coldea să revină ca şi conferenţiar universitar, la Universitatea . Nu mi se pare normal să revină, să predea la Universitate, din moment ce a fost trecut în rezervă”, a menţionat Cucşa, care a arătat că detaliile pe care Comisia le va solicita Serviciului vor privi şi posibilitatea ca Florian Coldea să fie reangajat în Serviciu şi să cumuleze, astfel, pensia cu salariul.
Pe 17 ianuarie 2017, Serviciul Român de Informaţii anunţa că Florian Coldea a cerut trecerea în rezervă. Decizia a fost luată chiar dacă verificările demarate în urma dezvăluirilor lui Sebastian Ghiţă au arătat că Florian Coldea nu a încălcat legea, Serviciul Român de Informaţii propunând la acea vreme repunerea în funcţie.
Verificările în cadrul SRI au fost demarate după ce Sebastian Ghiţă a publicat fotografii şi înregistrări video în care ar apărea cei doi şi familiile acestora, precizând că au avut o relaţie de prietenie.
Cel de-al doilea subiect se referă la problema transmiterii de către DNA la SRI a unor documente privind interceptările din dosare analizei membrilor comisiei, urmând a se decide dacă se va chema la audieri conducerea SRI sau dacă se va opta pentru o solicitare în scris.
„La începutul sesiunii parlamentare, în prima şedinţă a Comisiei SRI, voi discuta cu colegii din comisie şi vom analiza exact situaţia şi în funcţie de necesitate, ori vom chema la audieri conducerea Serviciului Român de informaţii, ori vom trimite o solicitare scrisă pe acest subiect”,a precizat Cucşa.
Acesta anunţase anterior, într-un comunicat de presă, că va cere oficial informări de la Serviciul Român de Informaţii, cu privire la aspectele semnalate opiniei publice de către reprezentanţii mass-media.
Potrivit unor note ale Cabinetului procurorului-şef Direcţie, transmise în decembrie 2014, ianuarie şi respectiv februarie 2015 către Serviciul tehnic al DNA, sunt desemnaţi beneficiari secundari ai informaţiilor obţinute de acest serviciu reprezentanţi ai Serviciului Român de Informaţii.