Ion Iliescu: Băsescu a avut o ieșire cam precipitată anunțând referendum

Ion Iliescu: Băsescu a avut o ieșire cam precipitată anunțând referendum

Președintele onorific al PSD, Ion Iliescu, a comentat, marți, anunțul președintelui cu privire la începerea procedurilor unui nou referendum, spunând că Băsescu a avut ”o ieșire cam precipitată”.

„E o ieşire cam precipitată pe parcursul discuţiilor antamate în legătură cu modificările de adus Constituţiei (…) Domnul Traian Băsescu s-a grăbit cu această intervenţie pentru a influenţa mersul dezbaterii. Dar nu e nicio problemă”, a spus Iliescu.

Fostul șef de stat a spus că actualul președinte este declarat partizan al ideii de unicameralism, în ciuda faptului că statele europene mari au toate un sistem bicameral.  „Referendumul la care face el referire … poporul dacă spune mâine să se desfiinţeze Parlamentul ar vota desfiinţarea Parlamentului, ăsta nu e un criteriu. Noi ne-am aliniat la o tradiţie istorică a ţării, o practică generală a Europei. Doar ţările mici nu au Parlamente bicamerale, ţările cu anumită mărime au legislative bicamerale”, a spus Iliescu, citat de Mediafax.

El a mai arătat că reducerea numărului de parlamentari la 300, solicitată de Traian Băsescu, e o chestiune care ţine de practică şi de măsuri preconizate.

Președintele Traian Băsescu a anunțat, marți seară, că a declanșat procedura unui nou referendum în care se vor pune aceleași două întrebări ca și la referendumul din 2009, referitoare la un Parlament cu o singură cameră și limitarea numărului de parlamentari la maxim 300 de membri. (Detalii AICI)

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`