3 echipe românești calificate în playoff-ul Conference League. Craiova a reușit o victorie de zile mari și va ataca grupele alături de FCSB și CFR Cluj. Sepsi părăsește competiția

Publicat: 11 08. 2022, 22:24
Actualizat: 11 08. 2022, 22:41

Trei dintre cele patru echipe românești angrenate în turul 3 preliminar din Conference League s-au calificat în playoff. Sepsi Sfântu Gheorghe, care aparent a avut și cel mai dificil adversar, nu a reușit să producă surpriza în returul cu Djurgarden și părăsește a treia competiția continentală ca anvergură.

Craiova, CFR Cluj și FCSB s-au calificat în playoff-ul Conference League

Cu un nou antrenor pe bancă, Universitatea Craiova a început în forță returul cu Zorya Lugansk, care câștigase prima manșă cu 1-0 și pornea cu prima șansă. „Alb-albaștrii” au deschis scorul rapid, în minutul 5, iar în a doua repriză au mai punctat de două ori și i-au asigurat un debut de succes fostului selecționer Mirel Rădoi.

Tot astăzi a jucat și campioana en-titre, CFR Cluj, care reușise doar o remiză „albă” în turul cu Soligorsk. Jefte a reușit să deschidă scorul în minutul 37, iar scorul a rămas neschimbat până la final și i-a fost îndeajuns formației antrenate de Dan Petrescu pentru a merge mai departe.

FCSB câștigase partida de săptămâna trecută, când a arătat un nivel de joc superior celor de la Dunajska Streda. Încurajată de o asistență de zile mari, vicecampioana României nu a avut prea multe emoții și s-a impus și în returul de pe Arena Națională cu același scor, 1-0.

Învinsă cu 3-1 la Sfântu Gheorghe, Sepsi avea șanse minime să răstoarne soarta confruntării cu Djurgarden, însă a deschis scorul rapid în partida din Suedia și, pentru moment, a dat senzația că este capabilă să producă o mare surpriză. Euforia nu a durat prea mult, deoarece formația suedeză a egalat după doar trei minute și a foarte repede și golul 2. Scorul final a fost tot 3-1.