35 de țări cer suspendarea Rusiei şi Belarusului din federaţiile sportive internaţionale. Declaraţia comună, semnată şi de ministrul român Eduard Novak

35 de țări cer suspendarea Rusiei şi Belarusului din federaţiile sportive internaţionale. Declaraţia comună, semnată şi de ministrul român Eduard Novak
Foto: Hepta - DPA Images

Treizeci şi cinci de state, între care și România, au cerut ca forurile din Rusia şi Belarus să fie suspendate din federaţiile sportive internaţionale. Din partea țării noastre, declarația comună a fost semnată de Eduard Novak, ministrul Sportului, informează News.ro.

România și alte 34 de țări cer suspendarea Rusiei şi Belarusului din federaţiile sportive internaţionale

Cele 35 de țări au cerut, într-o declarație comună, ca Rusia și Belarus să fie suspendate din federaţiile internaţionale, iar persoanele cunoscute ca apropiate de Moscova și Minsk, inclusiv oficiali guvernamentali, să fie înlăturați din posturi cu influenţă în federaţiile sportive internaţionale, cum ar fi comitete de organizare.

Semnatarii mai propun ca organizaţiile sportive naţionale şi internaţionale să nu mai transmită competiţiile sportive în Rusia şi în Belarus.

Iar la competițiile în care va fi permisă participarea sportivilor ruși și bieloruși, aceștia nu ar trebui să aibă dreptul să afișeze însemnele țărilor lor și nici să facă declarații despre ele. De asemenea, sportivii ruși și bieloruși nu ar trebui să concureze în numele țărilor lor.

Apel la solidaritate cu poporul ucrainean

Totodată, semnatartii declarației fac apel la susțin4rea în continuare a poporului ucrainean, inclusiv prin reconstrucția sportului ucrainean acolo unde e posibil.

„Facem apel la federaţiile internaţionale să ţină cont de aceste principii şi îi aplaudăm pe cei care au acţionat deja. Restricţiile ar trebui să fie valabile până când cooperarea sub ordinea internaţională bazată pe reguli va fi din nou posibilă.

În plus, reiterăm încurajările pentru comunitatea sportivă internaţională să continue să îşi arate solidaritatea cu poporul ucrainean, inclusiv prin susţinerea continuării şi reconstrucţiei sportului ucrainean unde este posibil”, se menţionează în comunicatul postat de departamentul de stat american pe site-ul său oficial, citat de News.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`