A FĂCUT SHOW: Becali, ironic la adresa lui Dinamo, după ce a aflat adversarul FCSB în Champions League
Finanțatorul echipei FCSB, Gigi Becali e în culmea fericirii după ce a aflat că echipa sa va juca împotriva celor de la Sporting Lisabona în play off-ul Champions League.
Becali s-a amuzat pe seama echipei Dinamo, pentru eliminarea suferită în fața lui Athletic Bilbao, potrivit Sport.ro.
"Dică şi MM Stoica vroiau cu ŢSKA Moscova. Denis Alibec a spus că vrea Sporting Lisabona. Atunci, am zis şi eu că vreau cu Sporting. Sper să ne dea Dumnezeu noroc cum am avut cu Plzen. Am avut 2 zile de mare bucurie. N-am avut niciodată aşa mare bucurie ca acum. De ce? Pentru că prea mulţi duşamni au fost împotriva mea. FCSB-MCSB… Oamenii care au văzut nedreptatea s-au coalizat.
Dar a mai dat Dumnezeu, mai fac şi eu o glumă. A continuat marea bucurie. De ce? S-a întâmplat în 1948 s-a înfinţat ceva care face bucurii, Dinamo Bucureşti. Că ei au galerie, cea mai mare din Europa. Ei fac şiretlicuri, ne păcălesc pe noi. Ce bucurie mi-a făcut Dinamo… Glumesc, n-o spun cu duşmănie.
Le spun celorlalţi: să uite campionatul în România. Începe hegemonia Stelei. Adversarul din Liga Campionilor este accesibil", a declarat Gigi Becali.