A murit fosta antrenoare de gimnastică Maria Simionescu

Publicat: 22 08. 2012, 14:56
Foto: agerpres.ro

Fosta antrenoare de gimnastică Maria Simionescu a încetat din viaţă la vârsta de 85 de ani, înmormântarea urmând să aibă loc joi, la cimitirul Ghencea din Capitală, informează Agerpres.

După o carieră didactică, la catedra de gimnastică a ANEFS, în 1956 Maria Simonescu a fost numită antrenoare federală, funcţie pe care îndeplinit-o până la ieşirea la pensie.

A antrenat echipele naţionale care au participat la 3 ediţii consecutive ale Jocurilor Olimpice: Melbourne – 1956, Roma – 1960, Tokyo – 1964.

Împreună cu soţul ei, Gheorghe Simionescu, a organizat şi asigurat conducerea Liceului de gimnastică de la Oneşti, unde a creat pentru prima data în lume şcoala cu acest profil.

În calitate de membru al Comisiei de arbitri a FIG, Simionescu a oficiat la Campionate Mondiale şi Jocuri Olimpice, din 1972 şi până în 1996.

Maria Simionescu a fost decorată cu Crucea Naţională ”Serviciul Credincios”, clasa I.