Andrei Burcă a dat primul gol pentru echipa națională și se declară „naționalist”: „Îmi place deviza celor din galerie, «Uniți sub tricolor»”
Echipa națională a trecut cu bine și de meciul cu Belarus, scor final 2-1, și este a 2-a în Grupa I a preliminariilor, cu maximum de puncte după primele două runde. Andrei Burcă, fundașul lui CFR Cluj și unul dintre marcatorii partidei de marți seară, a vrut să sărbătorească reușita alături de ultrașii care îi susțin pe „tricolori”, potrivit GSP.ro.
Andrei Burcă, după primul gol pentru România: „Îmi iubesc țara, sunt naționalist”
Andrei Burcă a dat golul 2 al partidei dintre România și Belarus, contribuind decisiv la succesul primei reprezentative, inclusiv prin prisma siguranței pe care a arătat-o în defensivă. După golul marcat, fundașul lui CFR Cluj a sprintat spre una dintre peluze, iar la finalul jocului a vorbit despre motivele pentru care a sărbătorit astfel și a recunoscut că este „naționalist”.
„N-am cuvinte să descriu, e un vis devenit realitate, să marchez sub tricolor. Îmi iubesc țara, sunt naționalist. Îmi place deviza celor din galerie, «Uniți sub tricolor» (unul dintre grupurile de suporteri de la echipa națională, n.r.), mai ales după ultimele evenimente, ce s-a întâmplat acolo cu Ungaria. Voiam să iau un fular și să mă bucur.
Nu mai știu de câte ori am pupat stema. E o mândrie pentru mine să îmi reprezint țara și să o ajut să ia cele trei puncte.
O primă repriză bună, am început bine și partea secundă, am avut o bară. Apoi a intervenit o stare de relaxare. Trebuie să rezolvăm asta dacă vrem să mergem la EURO. După minutul 75 am intrat în jocul lor.
La gol am urmărit mingea, știam unde se duce. Important e că am luat cele trei puncte. Mă bucur că am marcat, dar aș fi preferat să nu primim. Ne oferea încredere pentru viitor”, a declarat Andrei Burcă.