Anghel Iordănescu, mulțumit de prestația echipei sale după amicalul cu Spania: A fost un test util, am jucat cu inteligenţă
România a remizat duminică seara pe stadionul din Cluj în meciul amical disputat în compania Spaniei, iar rezultatul este unul promițător înaintea turnului europen din vară.
Tricolorii au jucat fără sfială în compania campioanei europene en-titre, iar selecționerul Anghel Iordnăsecu este mulțumit de evoluția jucătorilor săi.
"A fost un test util. M-am bucurat că au respectat planul tactic. Au jucat cu inteligenţă, au fost momente în care am ajuns la poartă aşa cum am pregatit meciul cu o tranziţie bună. Îi felicit şi îi mulţumesc publicului din Cluj pentru suportul acordat", a spus Iordănsecu, informează DigiSport.
"Tata Puiu" a precizat că lista pentru jucătorii ce vor fi convocați pentru Campionatul European rămâne deschisă, oricine va da randament la echipa de club având șanse pentru un loc în avionul de Franța.
"Încă avem foarte multe lucruri pe care nu le putem rezolva decât în timp. Sunt jucători care nu au continuitate la echipele de club. Sunt jucători care speră să se urce în avionul de Franţa, aşa că lista rămâne deschisă şi aştept să îmi demonstreze că merită să fie acolo.
Vreau să menţionez că au fost 4 jucători tineri în teren, printre care Andone şi Ivan. Sperăm să crească. E foarte greu când întâlneşti echipe mari ca Spania, cu jucători de Champions League şi Europa League. Spania are jucători la Chelsea, Juventus, în timp ce noi ne luptăm cu play-off-ul nostru", a adăugat Anghel Ioedănescu.
De cealaltă parte, selecționarul Spaniei a lăudat prestația României menționând că jucătorii au avut profunzime, lucru ce echipei sale a lipsit cu desăvârșire.
"Trebuie să tragem o singură concluzie: România nu ne-a lăsat să jucăm. Ei au avut profunzime, ceea ce ne-a lipsit nouă, dar au avut probleme la finalizare. Noi nu am avut profunzime în atac și nici pe benzi. Totuși, echipa a jucat bine, atât defensiv, cât și ofensiv.
Dacă România va juca la fel ca azi, cu dăruire și cu presiune, va trece de grupe la EURO 2016", a spus Del Bosque, potrivit Gazetei Sporturilor.