Arabia Saudită va găzdui Jocurile Asiatice de Iarnă în megaorașul din deșert

Arabia Saudită va găzdui Jocurile Asiatice de Iarnă în megaorașul din deșert
Arabia Saudită a fost criticată pentru presupusa "spălare a imaginii prin sport" - găzduirea unor competiții de box, Formula 1, sursă foto: captură YT

Arabia Saudită va găzdui Jocurile Asiatice de Iarnă din 2029 la NEOM, un megaoraș futurist cae a costat 500 de miliarde de dolari și va fi construit în deșert și care va avea un complex de sporturi de iarnă funcțional pe tot parcursul anului, arată AFP.

Anunțat pentru prima dată în 2017, NEOM a stârnit în mod constant suspiciuni

„Deșerturile și munții din Arabia Saudită vor fi în curând un teren de joacă pentru sporturile de iarnă”, a declarat Consiliul Olimpic al Asiei (OCA) într-un comunicat privind decizia luată în timpul adunării sale generale de la Phnom Penh.

Candidatura saudită a fost „aprobată în unanimitate”, se arată în declarație, menționând că megaorașul cunoscut sub numele de NEOM va fi primul oraș din Asia de Vest care va găzdui evenimentul.

Anunțat pentru prima dată în 2017, NEOM a stârnit în mod constant suspiciuni pentru planurile propuse, precum taxiuri zburătoare și menajere robotizate, chiar iar arhitecții și economiștii au pus la îndoială fezabilitatea sa.

În iulie, prințul moștenitor Mohammed bin Salman a dezvăluit planurile pentru un proiect în cadrul NEOM cunoscut sub numele de The Line, zgârie-nori paraleli înveliți în oglinzi care se întind pe o distanță de 170 de kilometri de teren montan și deșert.

În NEOM există o zonă în care temperaturile de iarnă scad sub 0 grade

Jocurile Asiatice de Iarnă vor avea loc în Trojena, o zonă din NEOM „unde temperaturile de iarnă scad sub zero grade Celsius, iar temperaturile pe tot parcursul anului sunt în general cu 10 grade mai scăzute decât în restul regiunii”, potrivit site-ului web al proiectului.

Programat să fie finalizat în 2026, Trojena va include piste de schi care vor funcționa pe tot parcursul anului, un lac artificial cu apă dulce, cabane, vile și hoteluri de ultra-lux, se arată pe site-ul web.

Prințul Mohammed, președintele consiliului de administrație al NEOM, a declarat că acesta „va redefini turismul montan pentru întreaga lume prin crearea unui loc bazat pe principiile ecoturismului, subliniind eforturile noastre de a păstra natura și de a îmbunătăți calitatea vieții comunității”.

Printre cei care au participat la evenimentul de marți din Phnom Penh s-a numărat și schiorul alpin saudit Fayik Abdi, care a recunoscut într-o declarație distribuită de OCA că, în copilărie, „nu am crezut niciodată că voi schia în țara mea natală”.

Jocurile asiatice de iarnă includ competiții de schi, snowboarding, hochei pe gheață și patinaj artistic – 47 de probe în total, 28 pe zăpadă și 10 pe gheață, a precizat OCA.

Arabia Saudită a fost criticată pentru presupusa „spălare a imaginii prin sport” – găzduirea unor competiții de box, Formula 1 și alte competiții de profil înalt pentru a distrage atenția de la încălcările frecvente al drepturilor omului.

Un oficial egiptean a declarat în septembrie că Egiptul, Grecia și Arabia Saudită se află în discuții privind o propunere de a găzdui împreună turneul de fotbal al Cupei Mondiale din 2030.

Urmăriți B1TV.ro și pe