Atac armat la sediul Federației de Fotbal din Turcia. Fostul internațional Hamit Altintop spune că unul dintre gloanțe i-a trecut pe deasupra capului: „Colegii au crezut că am fost împușcat”
Un atac armat a avut loc la sediul Federației de Fotbal din Turcia (TFF) de la periferia orașului Istanbul, joi, chiar în timp ce conducerea avea o ședință, potrivit NDTV Sports.
Atac armat, joi, la sediul Federației de Fotbal din Turcia
Sediul TFF a fost nimerit de șapte gloanțe în timp ce conducerea federației avea o ședință, însă nimeni nu a fost rănit, spun oficialii și presa din Turcia.
Un glonț ar fi trecut pe deasupra lui Hamit Altintop, fost component al echipei naționale și actual membru al forului de conducere din cadrul federației, în timp ce altele au spart geamul de la biroul președintelui TFF.
„Imediat ce am auzit focurile de armă, ne-am aruncat la podea. Colegii au crezut că am fost împușcat. Sper ca Poliția să rezolve rapid cazul”, a povestit fostul internațional turc, care de-a lungul carierei de fotbalist a evoluat la echipe ca Schalke, Bayern Munchen, Real Madrid sau Galatasaray, potrivit GSP.ro.
Atacatorii au reușit să fugă cu o mașină care îi aștepta, înainte de sosire forțelor de securitate, a precizat presa turcă.
„Poliția va dezvălui toate detaliile ulterior”, a declarat Omer Celik, purtătorul de cuvânt al partidului de guvernământ, care a precizat că a discutat la telefon cu președintele TFF, Mehmet Buyukeksi.
Guvernatorul din Istanbul, Ali Yerlikaya, a anunțat demararea unei „anchete pe scară largă”. Oficialii spun că poliția a început deja să examineze imaginile surprinse de camerele de supraveghere.
„Condamn ferm atacul armat asupra clădirii administrative a Federației de Fotbal din Turcia”, a declarat Yerlikaya.