Bogdan Dotcev, ARBITRUL care nu a semnalat „Mâna lui Dumnezeu” la Cupa Mondială 1986 a MURIT la 80 de ani

Publicat: 02 06. 2017, 13:06
Foto: YouTube

Arbitrul Bogdan Dotcev de origine bulgară, cel care nu a semnalat „mana lui Dumnezeu", golul pe care l-a marcat Diego Maradona la Cupa Mondiala din 1986, s-a stins din viață la 80 de ani. Anunțul a fost făcut de către Federația bulgară, potrivit hotnews.ro.

Deși a fost acuzat de tunisianul Ali Bin Nasser, Dotcev nu a recunoscut niciodată că l-a observat pe Maradona care s-a ajutat de mână pentru a înscris golul,

Maradona a înscirs golul cu pricina în minutul 51, însă reluările au arătat că a înscris cu mâna.

„Puțin cu capul, puțin cu mâna lui Dumnezeu". Așa a fost înscris golul în opinia lui Maradona.

În acel an Argentina a plecat acasă cu Trofeul Cupei Mondiale, învingând cu 2-1 echipa asversă.

Dotcev a fost arbitru internațional din 1977 până la finala din 1986.