CFR Cluj și FC Hermannstadt se vor confrunta în finala Cupei României la fotbal. Echipa pregătită de Dan Petrescu a reușit să se califice după o victorie în fața Farului Constanța, pe propriul teren, la Cluj Napoca.
Ceferiștii clujeni au câștigat partida cu Farul Constanţa cu scorul final 4-1 (3-1), joi seara, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca. Primul gol a fost marcat după numai 49 de secunde, de CFR, prin fundaşul bosniac Daniel Graovac. Acesta a trimis mingea în poarta Farului după o recentrare a lui Louis Munteanu, în urma unui corner.
Farul a alergat după egalare în următoarele 35 de minute, iar în cele din urmă a reușit un gol frumos prin Denis Alibec. Atacantul a egalat în minutul 35, din foarfecă laterală de la 10 metri, după centrarea lui Narek Grigorian. Echipa lui Gică Hagi nu a avut vreme să se relaxeze, căci CFR a mai înscris de două ori înainte de pauză.
Primul gol, de 2-1, a fost marcat de mauritanul Aly Abeid, în minutul 42, cu un şut de la 18 metri, la colţul scurt. Louis Munteanu a stabilit scorul la pauză după o lansare a lui Lindon Emerllahu în minutul 45. După pauză, clujenii au stabilit scorul final în minutul 50, prin kosovarul Emerllahu, care a înscris cu un şut plasat de la 16 metri.
CFR Cluj a mai înscris, o dată, prin Ciprian Deac, în minutul 82, dar golul a fost anulat de arbitrajul video. Arbitrul a decis că Virgiliu Postolachi a recuperat mingea prin fault asupra lui Luca Banu.
Finala Cupei României se va juca pe 14 mai, de la ora 20:30, pe Stadionul „Francisc Neuman” din Arad. CFR a câştigat Cupa României de patru ori (2008, 2009, 2010, 2016) şi a mai jucat o finală, în 2013.
Cealaltă finalistă, FC Hermannstadt s-a calificat după ce a învins-o pe Rapid Bucureşti cu 2-1, miercuri seara, la Sibiu, în prima semifinală, la capătul unui meci dramatic. Goncalves a deschis scorul în minutul 14, iar Burmaz a egalat în finalul meciului, în minutul 85. Partida a fost decisă în favoarea sibienilor de Buș care a înscris în minutul 90+4.
Pentru FC Hermannstadt este cea de-a doua finală de Cupă a României pe care o dispută. În 2018, echipa a ajuns în finală după ce a eliminat FCSB, iar mai apoi Gaz Metan Mediaș, în semifinale. Sibienii au pierdut ultimul act, cu CS U Craiova, scorul final fiind 2–0 în favoarea oltenilor.