Cosmin Olăroiu, anunțat oficial la noua echipă. FRF a rămas fără unul dintre numele vehiculate pentru postul lui Mirel Rădoi
Cosmin Olăroiu este noul antrenor al lui Sharjah FC, echipă aflată pe locul 8 în Emiratele Arabe Unite, cu care a semnat un contract valabil pe două sezoane.
Odată cu anunțul lui Mirel Rădoi, care spunea că va părăsi echipa națională după meciurile din această săptămână, numele lui „Oli” fusese vehiculat intens pentru postul de selecționer, inclusiv de fostul său elev.
Dacă actualul selecționer al naționalei va pleca în cele din urmă, spunea recent directorul tehnic al FRF, succesorul său va fi un antrenor român apreciat la nivel național.
Cosmin Olăroiu, anunțat oficial la Sharjah FC din EAU
„Sharjah FC a ajuns la un acord cu antrenorul român Cosmin Olăroiu pentru a prelua banca tehnică a primei echipe, cu un contract pe două sezoane”, spun reprezentanții clubului din EAU, care au precizat că mandatul lui Cosmin Olăroiu va începe de săptămâna viitoare.
Cosmin Olăroiu preia o echipă cu un lot evaluat de Transfermarkt la 30,75 milioane de euro. Sharjah FC are șașe titluri de campioană, cel mai recent în sezonul 2018/19, iar în prezent ocupă poziția a 8-a, cu 13 puncte după nouă runde.
Cosmin Olăroiu a rămas liber de contract la începutului 2021, după despărțirea de chinezii de la Jiangsu Suning, cu care câștigase campionatul în sezonul anterior, potrivit gsp.ro.
Astăzi în vârstâ de 52 de ani, Cosmin Olăroiu pleca la Al Hilal în vara lui 2007, iar de atunci a antrenat exclusiv în Asia, unde a reușit performanțe remarcabile: un titlu și două Cupe ale Prințului cu Al Hilal (Arabia Saudită), o Cupă a Qatarului cu Al Sadd (Qatar), două titluri și o Supercupă cu Al Ain (EAU), respectiv două titluri, două Cupe, două Cupe ale Ligii Președintelui și o finală de Champions League Asia cu Al Ahli (EAU).