Cristina Zamfir, aproape de o accidentare HORROR după golul decisiv marcat contra Germaniei (VIDEO)
Emoții pentru România în ultimul meci disputat la Campionatul European de handbal feminin. Cristina Zamfir, principala noastră marcatoare în partida contra Germaniei, s-a accidentat și a fost aproape de o tragedie după ce, în încercarea de a înscrie, s-a lovit cu capul de bara porții adverse. În cădere, contactul cu portărița nemțoaicelor a lăsat urme și pentru adversară. Ambele sportive și-au revenit cu greu după îngrijiri medicale
Cu câteva secunde înainte de final, pe atacul Germaniei, Zamfir a recuperat o minge scăpată de Wohlbold și a plecat pe contraatac. Ea a marcat din extrema stângă, însă, în săritură, s-a ciocnit de portarul Clara Woltering și apoi a dat cu capul de bară. Mingea a intrat în plasă, dar cele două jucătoare au avut nevoie de îngrijiri medicale, situația româncei fiind mai puțin serioasă decât a adversarei.
Faza poate fi urmărită VIDEO AICI!
România a terminat disputa cu Germania cu scorul 23 – 22, ceea ce a clasat-o pe locul 5 la acest campionat. Este cel mai bun rezultat al său din ultimele trei ediții ale Campionatului European, după locul 10 în 2012 și 9 în 2014. Singura medalie rămâne bronzul din 2010.