Cristian Tudor Popescu a mărturisit că a fost „surprins de anvergura imaginii europene a lui Lucescu la moartea sa”, mai ales că „vorbind strict de cifre și performanțe, unii spun că nu se ridică la nivelul marilor antrenori ai lumii”. Totuși, gazetarul a găsit o explicație pentru acest „fenomen ieșit din comun”.
„Performanța vieții
Mircea Lucescu poate fi considerat cel mai mare antrenor român, dar, vorbind strict de cifre și performanțe, unii spun că nu se ridică la nivelul marilor antrenori ai lumii. Într-adevăr, și pe mine m-a surprins anvergura imaginii europene a lui Lucescu la moartea sa. Să ți se dedice un minut de reculegere pe Camp Nou, în deschiderea meciului de UEFA Champions League, Barcelona-Atletico de Madrid, când nu ai jucat, nu ai antrenat în Spania și nu ai avut performanțe în cea mai importantă competiție europeană intercluburi, este uimitor. Nici în Franța, Lucescu nu a lucrat, și totuși, minutul de aducere în minte pentru el a avut loc pe Parc des Princes, înainte de PSG-Liverpool în UCL.
M-am întrebat care este explicația acestui fenomen ieșit din comun și am găsit un singur răspuns: dincolo de palmares, Mircea Lucescu a lăsat urme bune, puternice și profunde în oamenii care l-au întâlnit, fie antrenori, fie jucători, fie români, fie străini, fie prieteni, fie adversari. Și, la urma urmelor, nu aceasta este cea mai mare performanță a unei vieți de om?”, a scris gazetarul Cristian Tudor Popescu, pe Facebook.
Antrenorul Mircea Lucescu a murit marți, la vârsta de 80 de ani, iar în Vinerea Mare a fost înmormântat cu onoruri militare. Timp de două zile, mii de oameni i-au adus un ultim omagiu la Arena Națională, acolo unde a fost depus trupul său.
Vineri, ceremonia religioasă a fost oficiată la Biserica Sfântul Elefterie, de preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, într-o atmosferă încărcată de emoție. În interiorul bisericii, trei persoane au rostit discursuri în memoria fostului mare antrenor. Vizibil afectat, Răzvan Lucescu a vorbit despre relația cu tatăl său și despre moștenirea lăsată în fotbal.
Înmormântarea propriu-zisă a avut loc în jurul orei 13:10. Înainte de acest moment, au fost acordate onoruri militare, în semn de respect pentru întreaga sa carieră și contribuția la sportul românesc.
Accesul publicului la acest ultim moment a fost restricționat, conform dorinței familiei, care a decis ca ceremonia finală să se desfășoare într-un cadru intim.