De la ultimul loc în Italia, la penultimul în Franța! Portarul român Ionuț Radu a fost împrumutat la Auxerre, fără opțiune de cumpărare
Portarul român Ionuț Radu a fost împrumutat de Inter Milano la AJ Auxerre până la sfârșitul sezonului, fără opțiune de cumpărare, a anunțat clubul din prima ligă a Franței, miercuri, într-un comunicat de presă.
Ionuț Radu, împrumutat de Inter la Auxerre
Reprezentanții lui Auxerre spun despre internaționalul român că a semnat cu Inter Milano la vârsta de 16 ani, fiind considerat rapid un fotbalist promițător. Clubul francez a amintit și de semfinala jucată în 2019 la Campionatul European de Tineret, când naționala U21 a României a fost învinsă în penultimul act de selecționata similară a Germaniei.
În prima parte a acestui sezon, Ionuț Radu a evoluat sub formă de împrumut la Cremonese, echipă aflată în prezent pe locul 20 în Serie A.
Portarul român vine la Auxerre într-un moment complicat pentru clubul francez, care ocupă penultima poziție în Ligue 1, cu doar 13 puncte după 19 etape. Echipa a suferit înfrângeri pe linie în ultimele cinci runde ale campionatului francez. Pe de altă parte, pe 22 ianuarie s-a calificat în optimile Cupei Franței, după o victorie facilă cu divizionara secundă Niort, scor 4-0.
Auxerre a precizat că Ionuț Radu va purta numărul 1 pe tricou.