Din păcate, o veste tristă! Este vorba despre MIRCEA LUCESCU! S-a întâmplat imediat după meciul România-Turcia

Publicat: 10 11. 2017, 08:43
Foto: Antena 1

Fostul internațional turc Nihat Kahveci a scris pe Twitter, în timpul meciului amical cu România, pierdut de Turcia, că Mircea Lucescu ar trebui să rămână în ţara sa, unde este în acest moment.

“În prima repriză am jucat de parcă ne-ar fi fost interzis să legăm trei pase. Ca o glumă”, a fost un prim mesaj al lui Kahveci, după care el a mai scris: “Sunteţi în ţara dumneavoastră. După părerea mea, rămâneţi acolo”, cu hashtagul “lucescuistifa” (demisialucescu).

Reprezentativa României a învins, joi, cu scorul de 2-0 (1-0), selecţionata Turciei, antrenată de Mircea Lucescu, într-un meci amical disputat la Cluj-Napoca, potrivit telekomsport.ro.

Nihai Kahveci, în vârstă de 37 de ani, a jucat pentru naţionala Turciei în perioada 2000-2010, în 69 de meciuri. El a evoluat de-a lungul carierei la echipele Beşiktaş, Real Sociedad şi Villarreal.