Doisprezece suporteri ai echipei italiene Genoa, anchetați pentru violențe în timpul unui meci
12 suporteri italieni sunt anchetați de justiția italiană, pentru violențele provocate la meciul de duminică dintre Siena și echipa lor favorită, Genoa.
Potrivit Mediafax, jocul a fost întrerupt circa 50 de minute, după ce suporterii Genoa au aruncat pe stadion fumigene, nemulțumiți de faptul că echipa favorită era condusă cu 4-0. Printre cei 12 fani se numără și șefii galeriei.
În urma incidentelor, Parchetul din Genova a emis, la începutul săptămânii, 11 interdicţii de acces pe stadioane pentru o durată de cinci ani. Totodată, Genoa va juca două meciuri pe teren propriu fără spectatori.