EURO 2024. Slovacii l-au trimis pe bucătar la conferinţa de presă: Germanii nu ştiu să facă orezul cum trebuie, aşa că le-am arătat noi
Echipa naţională a Slovaciei l-a trimis pe bucătar să susțină conferința de presă de luni, dinaintea meciului cu România. Partida se va disputa miercuri, de la ora 19.00.
Bucătar, la o conferință de presă de la EURO 2024
Slovacii au vrut să rupă plictisitoarea rutină a conferințelor din jurul meciurilor, așa că la precedenta conferință l-au trimis pe Marek Kosan, responsabilul cu echipamentul jucătorilor, iar acum pe Branislav Krizan, bucătarul echipei din 2010, informează L’Équipe.
Krizan nu s-a timorat, ba chiar a vorbit cu entuziasm vreo 40 de minute: „Toată lumea găteşte şi oamenilor, în general, le place să gătească, aşa că sunt foarte fericit să vorbesc despre meseria mea!”.
Bucătarul fotbaliștilor slovaci: Germanii nu știu că gătească orez
„Germanii nu ştiu să facă orezul cum trebuie, aşa că le-am arătat cum se face şi au fost impresionaţi. Li s-a părut foarte bun”, a spus Branislav Krizan, în cadrul conferinței de presă.
El a mai afirmat că „în Africa de Sud a fost nevoie de trei săptămâni ca bucătarii de acolo să înţeleagă cum se taie corect conopida”.