Fostul fotbalist brazilian Cate a murit într-un accident rutier

Publicat: 27 12. 2011, 20:50
Foto: portaldecanoinhas.com.br

Fostul fotbalist brazilian Marco Antonio Lemos Tozzi, supranumit Cate, a murit într-un accident rutier, informează as.com.

Fotbalistul, dublu câștigător al Copa Liberatores în 1992 și 1993 cu echipa Sao Paulo, avea 38 de ani.

Cate a murit după ce mașina sa s-a ciocnit cu un camion, în localitatea Ipe.

Fotbalistul brazilian s-a retras din activitate în 2008, a evoluat de-a lungul carierei, între altele, la Sao Paulo (1991-1994, 1995), Sampdoria Genova (1998-1999, 2001-2005, 2006), Cruzeiro (1994) şi Flamengo (2000).