Gheorghe Hagi, inclus în topul celor mai buni fotbaliști din istorie. Cum a reacționat „Regele” după ce a fost plasat lângă „greii” planetei

Publicat: 12 10. 2022, 09:13
Foto: Hepta.ro / SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Gheorghe Hagi a fost inclus de publicația britanică Fourfourtwo în topul celor mai buni fotbaliști din toate timpurile. Astăzi în vârstă de 57 de ani, „Regele” ocupă poziția 100, ultima din ierarhie, și este descris la superlativ de englezii care au realizat clasamentul.

Gheorghe Hagi, în topul celor mai buni fotbaliști din istorie

În topul realizat de englezii de la Fourfourtwo, fostul mare internațional român ocupă poziția 100 în clasamentul celor mai buni jucători din istoria fotbalului.

„Cu una dintre cele mai ciudate cariere printre marii jucători moderni, Hagi a fost în cea mai mare parte a unui deceniu un mijlocaș ofensiv imposibil de prolific în prima ligă a României, înainte de doi ani de succes la Real Madrid și mai târziu o perioadă similară la Barcelona.

Între timpul petrecut la cei doi giganți spanioli au fost doi ani plin de căldură în Italia, unde a făcut parte din contingentul «Mica România» al lui Mircea Lucescu la Brescia. El a trecut printr-o retrogradare în primul sezon, dar a rămas loial clubului în ciuda ofertelor mai bune și i-a propulsat înapoi în Serie A.

La vârsta de 30 de ani, când se presupunea că se apropie de retragere, el s-a alăturat clubului Galatasaray, unde și-a petrecut o jumătate de deceniu fructuoasă consolidându-și statutul de legendă vie și adunând alte 10 medalii.

Momentul carierei: SUA 1994, când România a ajuns în sferturile de finală ale Cupei Mondiale (eliminând Argentina pe traseu), inspirată de Hagi și magicul său picior stâng”, se arată în descrierea realizată de Fourfourtwo.

Marele Gheorghe Hagi este singurul român dintr-un top în care podiumul este ocupat, în această ordine, de Lionel Messi, Diego Armando Maradona și Cristiano Ronaldo, după ei urmând fotbaliști ca Pele, Zinedine Zidane și Johan Cruyff.

„Sunt mândru să fiu în acest clasament și le mulțumesc antrenorilor, mentorilor, profesorilor, începând cu Iosif Bukkosy și continuând cu toți ceilalți care m-au ajutat să ajung acolo”, a declarat Hagi, într-o postare pe pagina de Facebook a clubului Farul Constanța.