Gheorghe Hagi: Nu s-a întâmplat nimic la FRF, aşteptăm o domnişoară în bikini

Publicat: 03 04. 2014, 13:28
Foto: arq.ro

Gheorghe Hagi consideră că nu s-a schimbat nimic la Federația Română de Fotbal odată cu venirea noii conduceri.

Singurul lucru notabil este termenul de o lună dat de Marketa Haindlova pentru a accepta postul de director relaţii internaţionale, pe care a numit-o „domnişoara în bikini”, susține finanțatorul FC Viitorul Constanța.

„Multe lucruri nu sunt cum trebuie în România, mai ales în fotbal. Nu s-a schimbat nimic, dovadă că într-o lună nu am văzut nimic. Nu s-a vorbit despre strategie, despre ceea ce trebuie să se întâmple în fotbalul românesc, absolut nimic. Un singur lucru a ieşit, o domnişoară care era în costum de baie şi care ne-a dat termen de o lună în care să spună dacă vine sau nu la federaţie. Fraţilor, treziţi-vă odată! Hai să ne trezim! Nu ştim dacă vine, dar o vedem în poză la plajă. Mai trebuie să se îmbrace şi un băiat la fel şi gata, ne-am dat dracu’. Fotbalul românesc s-a dus dracu’! De o lună vorbim despre ce? Eu nu am văzut nimic, strategie, nimic”, a declarat Hagi, la Dolce Sport.

Fostul internaţional, care l-a susţinut în campania la preşedinţia FRF pe Ghorghe Popescu, a afirmat că nu se poate considera o schimbare numirea lui Gheorghe Chivorchian în postul de secretar general al FRF.

„Cum să se schimbe, dacă secretarul general e din gaşca veche. Am văzut bikini, ce să vorbim de federaţie? Ne-a dat şi termen o lună, să ne rugăm de domnişoara cu bikini. Am văzut poza în ziar, hai să ne dezbrăcăm şi noi şi să facem poze la mare. Nu am văzut nimic într-o lună, strategii, comisii, nimic, zero. Am văzut poza cu o domnişoară care ne dă termen o lună să ne spună dacă vine la noi. Dar cine esti tu? Nu te întrebi cine eşti tu? O întreb pe dânsa cine este ca să ne dea termen? S-au dus oamenii competitivi din România, gata nu mai avem, s-au dus în Slovacia”, a mai spus Hagi.

Răzvan Burleanu a fost ales, la 5 martie, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF).