Inițiativă legislativă pentru promovarea sportului: Un deputat propune ore de educație fizică opționale în școli în weekend (VIDEO)

Publicat: 25 09. 2016, 15:00

Un deputat s-a gândit că elevii ar trebui să facă mai multă mişcare şi vrea ca aceştia să vină şi în weekend la şcoală. Iar profesorii ar urma să fie plătiţi dublu pentru aceste ore. Iniţiatorul legii, deputatul PSD Florin Gheorghe, spune că dă astfel posibilitatea şcolilor să organizeze ore suplimentare de sport sâmbăta.

Va veni doar cine va dori pentru că orele sunt facultative şi se adresează elevilor care vor să facă mişcare într-un cadru organizat. Legea urmează să fie dezbătută de parlamentari în această toamnă.

Deputatul Florin Gheorghe a făcut mai multe precizări despre proiectul de lege inițiat într-o intervenției pentru B1TV.

"Ideea este una mai veche, în Parlament mai sunt 2 proiecte depuse de colegi care vizează același lucru, introducerea unor ore suplimentare de sport. Ei doreau în cursul săptămânii și am observat cp au fost reticiențe din partea ministerului Educației pentru că se încîrca programul foarte mul și am zis că aceste ore să se desfășoare în weekend, cel mai probabil sâmbăta" a afirmat deputatul PSD.

Florin Gheorghe a mai precizat că aceste ore de sport din weekend vor fi opționale, niciun elev nefiind obligat să participe, doar cele din timpul săptămânii să rămână obligatorii.

Ministrul Tineretului și Sportului, Elisabeta Lipă a comentat la rândul său acest proiect legislativ. "Inițiativa domnului deputat este foarte bună, m-aș duce mai jos și as lua-o cu întrebarea câte ore de sport se fac în fiecare zi sau săptămână de către elevii noștri? Câti profesori de educație fizică avem în școli? Și sunt fem convinsă că nu știți" a precizat ministrul

Elisabeta Lipă a atras atenția asuprea numărului redus de ore pe care elevii le fac în școală și de faptul că în clasele I-IV aceștia nu au parte de un profesor specializat pe acest domeniu al educației fizice.

Ministrul Sportului a vorbit de asemenea despre criza de sportivi și de antrenori care există în acest moment și a declarat că ar trebui ca orele de sport să fie obligatorii.

Inițiativă legislativă pentru promovarea sportului: Un deputat propune ore de educație fizică opționale în școli în weekend

#DIRECT_ONE_v44xu7#