Întrebarea adresată de Cornel Dinu lui Ion Țiriac, după ce s-a spus că miliardarul ar putea investi la Dinamo

Publicat: 11 02. 2024, 20:48
Sursa foto: Dreamstime.com

Tot mai multe speculații cu privire la o posibilă intenție a lui Ion Țiriac (84 de ani) și a lui Mircea Lucescu (78 ani) de a se implica financiar la Dinamo, au generat foarte multe discuții.

Cornel Dinu, despre finanțarea Dinamo

Cornel Dinu (75 de ani) a comentat ipoteza potrivit căreia Dinamo va fi sprijinită financiar de către Țiriac și Lucescu:

”Comentariile celor doi ‘granzi’, atât din punct de vedere sportiv, cât și financiar, au semănat mai mult cu buzduganul aruncat în față de mioriticul Făt Frumos al basmelor noastre. În povestea de față, în poarta unui fost mare castel fotbalistic, acum distrus de interese personale meschine, incompetență și hoție.

Tipic pentru amândoi potențiali și posibili ‘salvatore della patria’ dinamovistă, care nu s-au aruncat niciodată – de ce ar face-o acum, cu atâta experiență de viață? – în vâltori pe care nu le puteau controla. Logic și firesc.

Oricum, pașii viitori din toate laturile care trag de aproape dispărutului Dinamo sunt de urmărit. Ion Țiriac a aruncat nedumerirea că, citez, ‘Ce fel de fotbal e cel românesc când într-un lot trei sferturi pot fi străini? Cu românii noștri, și de aici cu reprezentarea internațională, ce facem?’.

Eu îi dau dreptate, dar îmi permit să-l întreb ‘Ioane, dar cu Dinamo ce facem? Că e pe terminate rezerva de oxigen la care-i conectat pe patul de moarte!’.”. a spus Dinu, potrivit fanatik.ro.

Condița pusă de Lucescu și Țiriac

Mircea Lucescu (78 ani) a transmis că e dispus să investească la Dinamo, alături de Ion Țiriac (84 ani). Condiția principală pe care cele doi o pun este ca noul stadion al grupării din Ștefan cel Mare să fie ridicat.

”Suntem doi oameni de sport. Nu se pune problema. Atât timp cât Dinamo nu are un stadion, nu ai nicio speranță că lucrurile vor evolua. Trebuie să se facă o bază serioasă de pregătire. Zona centrală a lui Dinamo este extrem de accesibilă. Stadionul poate să fie foarte folosit pentru multe lucruri, nu numai fotbal.

Să dea drumul la acest proiect. Altfel, nu ai de unde s-o apuci. Cred că uitați câți ani am eu. Să vedem. E de discutat despre așa ceva. Ţiriac ar vrea să se implice. Vrea să aibă convingerea că implicarea lui va duce la rezultate. Noi nu suportăm nereușita!”, a declarat Mircea Lucescu, la Fotbal Club.