Însă adevărata valoare apare în timp, explică Dominic Chorney. O medalie de aur din 1912 s-a vândut în 2015 cu 19.000 de lire sterline. Acest exemplu arată clar că aceste trofee sunt astăzi mult mai mult decât simple bucăți de metal.
Ediția din 2026 a Jocurilor Olimpice de iarnă vine cu o premieră neașteptată. Medaliile acordate sportivilor vor fi cele mai costisitoare din istoria competiției.
Evenimentul, programat între 6 și 22 februarie în Italia, ridică ștacheta nu doar la nivel sportiv, ci și la capitolul simboluri ale victoriei.
Nu doar gloria este pusă în joc anul acesta, ci și sume surprinzătoare. La Jocurile Olimpice de iarnă 2026 participă peste 3.500 de sportivi din 93 de țări. Organizatorii vor acorda mai bine de 700 de medalii în probe precum schi, hochei pe gheață, patinaj artistic sau curling, potrivit CNN.
Diferența față de edițiile anterioare? Valoarea record a premiilor. După Jocurile Olimpice de la Paris 2024, prețul aurului a crescut cu aproximativ 107%, iar cel al argintului cu aproape 200%, conform datelor FactSet.
Rezultatul este spectaculos. O medalie de aur ajunge acum la circa 2.300 de dolari, mai mult decât dublu față de 2024. Medalia de argint valorează aproape 1.400 de dolari, de trei ori mai mult decât acum doi ani. În schimb, cea de bronz, realizată din cupru, se ridică la doar aproximativ cinci dolari.
În spatele acestor sume impresionante stă un context global complicat. Investitorii privați au împins în sus cererea de argint. În același timp, aurul a devenit din nou „refugiul sigur” preferat, pe fondul tensiunilor politice internaționale și al creșterii rezervelor băncilor centrale.
Medaliile vor fi realizate de Istituto Poligrafico e Zecca dello Stato. Detaliul surprinzător este că, dintr-o medalie de aur de 506 grame, doar șase grame sunt aur pur, iar restul este argint. Ultima ediție în care sportivii au primit medalii fabricate integral din aur a fost la Jocurile Olimpice din 1912 de la Stockholm. Pe atunci, acestea cântăreau doar 26 de grame și valorau sub 20 de dolari. Raportat la inflația actuală, suma ar însemna aproximativ 530 de dolari, notează Baldwin’s.