Legendarul jucător de fotbal german Franz Beckenbauer, investigat pentru fapte de corupție în legătură cu organizarea Cupei Mondiale din 2006

Publicat: 01 09. 2016, 18:37
Foto: thetimes.co.uk

Fostul fotbalist german Franz Beckenbauer este investigat pentru fapte de corupție într-un dosar legat de organizarea Cupei Mondiale din 2006, informează BBC, potrivit Digi 24.

În primăvara acestui an, un comitet al FIFA a deschis o investigație în centrul căreia se află șase persoane. Ancheta se referă la câștigarea drepturilor de către Germania de a organiza Cupa Mondială de acum zece ani.

Joi, procurorii au anunțat că legenadarul fotbalist german este investigat în propriul dosar de corupție.

Beckenbauer a negat acuzațiile care i se aduc, susținând că votul privind delegarea organizării evenimentului sportiv nu a fost cumpărat. În urma acestuia, Germania a învins Africa de Sud cu 12 la 11.

Deocamdată nu este cunoscut numărul oficialilor investigați de procurorii elvețieni.