Mafiot italian deosebit de periculos, căutat de 11 ani, prins în Grecia datorită unei fotografii în care se bucura de victoria echipei de fotbal SSC Napoli
Unul dintre cei mai periculoși fugari din Italia a fost prins în Grecia, după ce o fotografie în care apare încurajându-și echipa de fotbal a dat de gol locul în care se afla.
L-au trădat pasiunea pentru fotbal și pentru echipa orașului Napoli
Vincenzo La Porta, în vârstă de 60 de ani, este considerat a avea legături strânse cu banda de crimă organizată Camorra din Napoli.
A fost fugar timp de 11 ani – dar la începutul acestui an a fost văzut într-o fotografie cu fanii care sărbătoreau în Grecia.
Poliția Carabinieri din Napoli a declarat: „Ceea ce l-a trădat a fost pasiunea sa pentru fotbal și pentru Napoli”.
Polițiștii au declarat că fotografiile au fost făcute după ce Napoli a câștigat primul său campionat italian, după peste trei decenii la începutul acestui an, anunță BBC.
„La Porta nu a putut rezista să nu sărbătorească”, a declarat poliția. Bărbatul a fost deja condamnat în absență în Italia pentru asociere criminală, evaziune fiscală și fraudă.
Poliția l-a arestat în cele din urmă vineri, în timp ce se plimba cu mopedul său pe insula grecească Corfu, iar acum se află într-o închisoare în așteptarea extrădării în Italia.
Dacă va fi extrădat în Italia, el urmează să execute o pedeapsă cu închisoarea de 14 ani și patru luni.