Meciurile de la EURO, găzduite în București, s-ar putea desfășura cu 12.500 de suporteri în tribune

Meciurile de la EURO, găzduite în București, s-ar putea desfășura cu 12.500 de suporteri în tribune
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului, a avut luni, 29 martie, o întâlnire oficială cu o delegație UEFA, la București, pentru a prezenta cadrul medical, în vedereaorganizăriiCampionatului European de fotbal, reprogramat pentru anul în curs.

EURO 2020, care a devenit, de fapt, EURO 2021, 12 orașe europene vor găzdui meciurile, pentre care și Bucureștiul, 4 partide – trei meciuri de grupă și o optime de finală.

Meciurile de la EURO ar urma să se dispute cu o capacitate de 25%

Partidele din Capitală ar urma să se dispute cu 12.500 de spectatori, pe Arena Națională, care are o capacitate de 50.000 de locuri, informează MTS.

„Invitaţii au prezentat conceptul medical gândit pentru protecţia organizatorilor, voluntarilor, spectatorilor şi nu în ultimul rând a staff-ului, aceasta având implicaţii majore asupra organizării meciurilor, deci şi o importanţă vitală pentru desfăşurarea evenimentului sportiv.

Un scenariu de ocupare de 25% din capacitatea stadionului ar însemna un număr de 12.500 spectatori prezenţi în tribune, iar siguranţa acestora, a sportivilor şi organizatorilor rămâne un obiectiv prioritar, alături de cel legat de disputarea fără incidente a meciurilor”, a transmis MTS.

Andreas Schar și Taras Mukovoz sunt oficialii care s-au întâlnit cu Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului, Cristian Ghiță, subsecretar de stat cu atribuții în domeniul sportului, respectiv Florin Șari și Alexandru Cândea, membri în comitetul de organizare al meciurilor.

România va găzdui o parte a partidelor de la EURO, dar nu va juca la competiția continentală, după ce a pierdut barajul cu Islanda, 2-1.