Mesajul lui Hagi în ziua în care împlinește 59 ani: „Un singur lucru ne așteaptă, groapa. Eu oricum mă duc încolo” (VIDEO)
Gheorghe Hagi, fostul căpitan şi selecţioner al echipei naţionale a României, împlinește astăzi, 5 februarie, 59 ani. Acesta a făcut, duminică, o declarație care și-a bulversat fanii.
„Un singur lucru ne așteaptă, groapa. Eu oricum mă duc încolo”
Considerat „Regele” fotbalului românesc, Hagi a deplâns lipsa investitorilor și viitorul fotbaliștilor, potrivit Ziare.com.
„Mai mult de atât n-am cum să fac. Că dacă aveam buget de 20 de milioane, o fac și pe asta. Dați-mi și o facem, devenim cei mai buni în Europa și în lume, dar trebuie să bagi bani. Nu să stăm…Polonia, Ungaria, Turcia, Serbia. În Serbia e salariu de 800.000 de euro net. La noi de ce nu? Până nu ne ducem la cifrele acestea n-avem cum să stăm de vorbă, nu mai vorbesc de bani de transferuri. Nu ajungem acolo, un singur lucru ne așteaptă: groapa. Pe mine… eu oricum mă duc încolo, n-am cum. Dar săracii copiii ăștia, trebuie să schimbăm lucrurile din temelie”, a afirmat el.
Farul Constanța joacă luni în deplasare
Amintim că, Farul Constanţa, echipă patronată şi antrenată de Gheorghe Hagi joacă luni în deplasare, cu FCSB, în etapa a XIV-a din Superligă.