Mircea Lucescu, prima reacție după ce meciul lui Dinamo Kiev a fost oprit de primirea unei alerte de raid aerian
Mircea Lucescu și elevii săi, de la Dinamo Kiev, au trăit clipe de groază duminică seara la o partidă din campionatul Ucrainei.
Întâlnirea dintre Dinamo Kiev și Rukh Lviv, contând pentru etapa a șasea a primei ligi ucrainene, a fost oprită bruscă, în minutul 80, după primirea unei alerte de raid aerian.
La scorul 2-0 pentru formația antrenată de românul Lucescu și când mai erau doar 10 minute de joc s-a instalat panica. Alarmele au vestit că va urma un raid aerian, așa că centralul întâlnirii, Igor Paschal, a luat decizia să oprească jocul și să trimită echipele la vestiare, ca urmare a alarmelor care s-au auzit în zona Lviv.
Imediat, toți cei prezenți la meci s-au adăpostit în buncărele amplasate la stadion, acolo unde au rămas vreme de mai bine de o oră și jumătate. Ulterior, partida a fost reluată, iar elevii lui Lucescu au mai punctat o dată, scor 3-0.
Mircea Lucescu, despre fotbal pe vreme de război
Mircea Lucescu, tehnicianul celor de la Dinamo Kiev, a oferit o primă reacție vizavi de incidentul de duminică seara și a povestit cum au trecut acele minute grele pentru el și restul celor prezenți la meci, subliinind faptul că au ieșit pe proprie răspundere înapoi pe gazon.
„Toată lumea trebuie să se adăpostească. E destul de straniu. Te retragi de pe teren, te adăpostești în cabine și acolo stai, te uiți unul la altul, nu știi ce se întâmplă, jucătorii se uită pe telefoane, comunică cu părinții sau cu rudele din alte regiuni ale Ucrainei, se informează ce se întâmplă și-acolo. Bine că s-a terminat fără niciun fel de altă consecință!”, a declarat Mircea Lucescu la Digi24.
„Imediat, ieșim de pe teren, arbitrul decide acest lucru, iar când reintrăm pe teren, suntem obligați să semnăm niște documente că suntem de acord ca meciul să se reia. Am semnat și acest document”, a adăugat acesta.
„În Ucraina s-a mai întâmplat ca meciurile să fie întrerupte din cauza alarmelor, dar mie pentru prima dată mi s-a întâmplat așa ceva. Trebuia să mai trăiesc și o astfel de experiență: fotbal în vremea războiului!”, a încheiat Lucescu.