Nu e glumă! Ce fac germanii înainte de semifinala cu România U21: „Este bine așa pentru că la alte turnee am avut experiențe neplăcute”
Naționala de tineret a României se pregătește să joace cu selecționata similară a Germaniei în semifinale, joi, ora 19:00, la Bologna, iar partida pică într-un moment cum nu se poate mai prost.
Italia este copleșită de un val de caniculă, lucru confirmat chiar și de Ministerul Afacerilor de Externe, care a emis o atenționare de călătorie. Ba mai mult, „tricolorii mici” au mai primit o veste grea: ora de disputare a semifinalei a fost schimbată de la 22:00, la 19:00.
Chiar și nemții sunt speriați de căldura anunțată. Numai că adversarii noștri au găsit soluția. Ca să se poată adapta la condițiile de joc, începând de marți, selecționerul Stefan Kuntz le-a oprit jucătorilor aerul condiționat în camere, scrie gsp.ro.
„Nu-i ușor să dai drumul la aerul condiționat. Mulți dintre noi au probleme cu instalația de climatizare. Nici măcar nu știm exact cum funcționează”, a comentat fundașul Benjamin Henrichs, care va absenta în partida cu România din cauza unei suspendări.
În aceste condiții, mijlocașul Eduard Löwen s-a plâns că „în camere este mai rău decât în căldura de afară, pentru că aerul condiționat nu funcționează cum trebuie”.
Selecționerul nemților spune că decizia a fost luată „după ce ne-am consultat cu staff-ul medical și am stabilit că instalația de climatizare nu trebuie să coboare sub o anumită temperatură. Practic, le-am sistat aerul condiționat. Este bine așa pentru că la alte turnee am avut experiențe neplăcute, în condițiile în care unii jucători au răcit. Și ne ajută să ne adaptăm mai ușor la canicula care va fi la ora partidei. E prima dată la acest turneu când jucăm devreme”.