Ofertă de nerefuzat pentru Laurențiu Reghecampf, de la un club de top. Șansele revenirii la FCSB, aproape de ZERO

Publicat: 08 01. 2021, 10:40

Ofertă greu de refuzat pentru Laurențiu Reghecampf, unul dintre cel mai bine cotați antrenori români la ora actuală. Fostul antrenor al Stelei a primit o ofertă consistentă de la Al Ain, o adevărată forță în Asia.

Mutarea este foarte aproape să se concretizeze. În prezent, cele două părți negociază detaliile contractuale, informează ProSport. Pentru Reghe ar fi cea de-a treia experiență în Emiratele Arabe Unite. După cel de-al doilea mandat la echipa lui Becali, Reghe a mai antrenat Al Wahda și Al Wasl. De la cel de-al doilea club a plecat în octombrie anul trecut.

La Al Ain, locul 5 în Emirate, Laurențiu Reghecampf este ademenit cu un salariu consistent, de aproximativ 2 milioane de euro pe sezon. Totuși, dacă nu ies negocierile, antrenorul român mai are o variantă, tot din zona arabă. Dacă se va înțelege cu unul dintre cluburi, pentru Reghecampf ar fi cea de-a 4-a experiență printre șeici. După ce a plecat prima oară de la Steaua, fostul campion al României a pregătit Al Hilal.

Al Ain este un club de top în Emirate, cu 13 titluri de campioană în vitrină și un trofeu de câștigătoare a Ligii Campionilor Asiei.

Șanse minime pentru Laurențiu Reghecampf, la o revenire în fotbalul românesc

Cel mai probabil, antrenorul în vârstă de 45 de ani va rămâne să antreneze în Asia, potrivit soției sale. Salariile în zona arabă sunt de până la 10 ori mai mari. Laurențiu Reghecampf și-a început cariera de antrenor în anul 2010, la Gloria Bistrița. Au urmat apoi FC Snagov, FC U Craiova, Concordia Chiajna, Steaua, Al Hilal, Litex Lovech, Al Wahda, Al Wasl.

Ca jucător, Reghe s-a remarcat mai puțin. În România a evoluat pentru FCM Târgoviște, Chindia și Steaua, după care a plecat în Bulgaria, la Litex Lovech, iar următorii 4 ani, până în 2009, a jucat în Germania, la Cottbus, Aachen și Kaiserslautern. Pentru națională a jucat un singur meci, în România – Danemarca 2-5, din 2004. Din nefericire, și-a pus amprenta într-un mod negativ la debut. I-a pasat decisiv adversarului danez Tomasson.