Oficialii HBO, despre comentariile lui Manny Pacquiao la adresa homosexualilor: Sunt lipsite de sensibilitate, ofensatoare şi deplorabile. HBO a prezentat cu mândrie multe poveşti LGBT

Publicat: 03 03. 2016, 14:31
Foto: openinground.com

Reprezentații HBO au anunțat că au avut în vedere posibilitatea ca meciul de box dintre Manny Pacquiao şi Timothy Bradley să nu mai fie difuzat, ca urmare a declarațiilor tema homosexualităţii pe care le-a făcut sportivul filipinez, potrivit unui comunicat al companiei, citat de Mediafax.

Pacquiao a afirmat că persoanele cu orientări homosexuale sunt „mai rele decât animalele”.

Oficialii companiei Home Box Office au luat atitudine în urma comentariilor sportivului, precizând că este vorba despre afirmații ”lipsite de sensibilitate, ofensatoare şi deplorabile”.

„Avem o obligaţie faţă de cei doi sportivi şi, astfel, vom produce şi vom transmite evenimentul. Totuşi, simţim că este important să nu lăsăm vreo îndoială asupra poziţiei noastre faţă de recentele comentarii ale domului Pacquiao îndreptate spre comunitatea LGBT. Considerăm comentariile lipsite de sensibilitate, ofensatoare şi deplorabile. HBO a prezentat cu mândrie multe poveşti LGBT şi nu poate aborda acest meci fără să-şi exprime clar opinia”, se arată în comunicatul HBO.

Meciul de la categoria semimijlocie este programat pe 9 aprilie la MGM Grand Arena din Las Vegas.

Comentariile lui Pacquiao nu au fost criticate doar de cei de la HBO. După afirmațiile sportivului, oficialii sponsorului său personal, Nike, au decis să rupă contractul cu filipinezul.