Oina, sportul național al României! Parlamentul a adoptat proiectul care stabilește inclusiv o Zi Națională în acest sens

Oina, sportul național al României! Parlamentul a adoptat proiectul care stabilește inclusiv o Zi Națională în acest sens
Foto: Facebook @ Federația Română de Oină

Parlamentul a adoptat proiectul de lege care prevede că oina este sportul național al României și stabilește data de 9 mai drept Ziua Națională a Oinei, potrivit Agerpres.

Proiect adoptat de Parlament: „Oina este sportul naţional al României”

Proiectul fusese adoptat deja de Senat, iar marți a trecut și de Camera Deputaților. Dacă este promulgat și devine lege, Federația Română de Oină va fi obligată să prezinte, până la data de 1 octombrie a fiecărui an, activitățile propuse pentru anul următor, în vederea finanțării directe de la bugetul de stat a Programului național „Redescoperă Oina”.

Inițiativa prevede că Ziua Națională a Oinei, pe care o fixează pentru data de 9 mai, „va fi marcată de către Federaţia Română de Oină şi de către membrii afiliaţi la aceasta, de către cluburi/asociaţii sportive, de către Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sportului, prin organizarea şi participarea la evenimente cu caracter sportiv sau social, cu scopul de a informa şi de a promova importanţa practicării sportului naţional, oina, pentru sănătatea populaţiei”.

„Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, societatea civilă, precum şi persoanele fizice sau juridice pot acorda sprijin material sau logistic sau pot pune la dispoziţie, în mod gratuit, bazele sportive aflate în administrare în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor consacrate acestei zile”, se mai arată în proiect.

Proiectul mai prevede înființarea Programului național „Redescoperă oina”, care se vrea a fi un complex de activităţi necesare susţinerii practicării şi promovării acestui joc şi se desfăşoară prin intermediul Federaţiei Române de Oină şi a structurilor sportive afiliate la aceasta pe întreg teritoriul României.

Programul va fi finanțat din fonduri prevăzute distinct în bugetul de stat, alocaţii bugetare, prin Ministerul Sportului, dar, în funcţie de posibilităţi, și din fonduri de la bugetele locale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
23:47 - Nelu Cortea și Cătălin Bordea au câștigat America Express 2023! Premiul încasat de cei doi după ce au parcurs „Drumul Aurului”
23:28 - Netanyahu l-a demis pe ministrul apărării, primul membru de top din partidul premierului israelian care a cerut oprirea reformei judiciare
23:10 - Alina Mungiu-Pippidi: Mă îndoiesc că generalul Ciucă există. Ar fi un total dezastru electoral să fie candidatul PNL la prezidențiale. Liberalii se scufundă și pentru că sunt lipsiți de orice fel de lideri (VIDEO)
22:46 - Un magazin complet digitalizat, în teste la Carrefour: „Clienții pot face cumpărăturile în 20 de secunde”
22:29 - Alina Mungiu-Pippidi: De la început, Iohannis a așteptat să i se spună de la Bruxelles ce să facă în majoritatea problemelor de politică externă (VIDEO)
22:07 - Marcel Ciolacu: PNL nu e prea confortabil în acest moment în sondajele de opinie
21:39 - Rapidistele exultă după calificarea în sferturile Ligii Campionilor: „A fost în top 3 cele mai nebune jocuri din carieră” / „Satisfacția este enormă” / „Vreau ca atât noi, cât și CSM București să ajungem în Final Four”
21:13 - Sorana Cîrstea e în optimi la Miami! Românca a reușit un nou meci mare și și-a egalat cel mai bun rezultat la turneul WTA 1000 din SUA
21:06 - Marcel Ciolacu: Aș vrea o tendință mai mare către acest patriotism economic în viitorul program de guvernare / O să venim cu o schemă de încurajare a producției de produse alimentare în România
20:39 - Expert antidrog: Traficul și consumul de droguri se împletesc cu alte fenomene infracționale grave și prezintă un pericol pentru societate / În ultimii ani, au venit intens părinții către organele de aplicare a legii (VIDEO)