Pe cine a adus Simona Halep la audieri pentru a scăpa de acuzația de dopaj
Gabriela Andreiașu, președinta Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD), a asistat și ea la proces și a dezvăluit că atât jucătoarea din România, cât și acuzatorii ei au dat dovadă de o atitudine exemplară, audierile desfășurându-se într-un mod profesionist.
Fiecare parte a avut dreptul să-și aducă experți, martori din diferite domenii științifice
„Audierile s-au desfășurat pe parcursul mai multor ore, în fiecare zi. Suficient de multe ore astfel încât fiecare parte să explice de ce este acuzată sau de ce se apără Simona, cum și cu ce dovezi.
Dar și arbitrii au avut posibilitatea să interogheze fiecare parte și să primească răspunsurile, astfel încât ei să judece și să ia o decizie motivată și corectă.
Fiecare parte a avut dreptul să-și aducă experți, martori din diferite domenii științifice, atât pe parte analitică, biologi, biochimiști, hematologi, dar și pe partea juridică.
Putem să vă spunem doar că ambele părți, dar și arbitrii au avut o atitudine ireproșabilă, au dat dovadă profesionalism, independență și totul a fost gestionat într-un mod extraordinar.
Așteptăm un termen de 14 zile, deoarece așa stipulează regulamentul Sport Resolutions și cel al ITIA”, a declarat șefa ANAD la Euronews România.