Pescobar este gata să își facă echipă de fotbal. Ce sumă vrea să investească patronul de la Taverna Racilor
Paul Nicolau, cunoscut și ca Pescobar, a anunțat că vrea să se implice în sportul rege din România. Patronul de la Taverna Racilor vrea să investească sume considerabile în fotbalul românesc.
Perfomanța României la EURO l-a motivat pe Pescobar
Patronul de la Taverna Racilor a fost impresionat de victoria României în meciul de debut la Campionatul European, ceea ce l-a făcut să-și dorească să se implice în fotbalul romanesc, potrivit cancan.ro.
Pescobar a făcut anunțul cel mare pentru Fanatik.ro, în cadrul unei emisiuni despre Euro 2024.
Pescobar va investi într-o academie de fotbal
Pescobar a anunțat că va investi împreună cu un fost jucător important din istoria fotbalului romanesc într-o academie de fotbal.
Deși nu a precizat identitate viitorului sau colaborator, patronul de la Taverna Racilor a precizat că școala de fotbal va purta numele unui mare fotbalist, iar proiectul se va desfășura în afara Bucureștiului.
„Mă gândesc la o academie de fotbal împreună cu un fost mare jucător român. Vreau să mă implic și eu cumva pentru copii. Într-o săptămână anunțăm. E undeva lângă București, în Ilfov. E un proiect mare. (n.r. Cu cine vei colabora?) Nu pot să zic pentru că o să poarte numele lui. Eu doar vin și pivotez din spate cu buzunarul drept”, a dezvăluit Pescobar.