Reacția lui Kylian Mbappe după ce a fost implicat în scandalul dintre frații Pogba
Francezii au anunțat că există dovezi video că Paul Pogba ar fi apelat la un vrăjitor pentru a-l blestema pe Kylian Mbappe, ca acesta să se accidenteze și să rateze Cupa Mondială. Christophe Galtier, antrenorul lui Mbappe la PSG, spune că atacantul „nu dă niciun semn de enervare sau îngrijorare”.
Povestea a început de la fratele lui Paul Pogba, Mathias, care, a făcut această dezvăluire pe rețelele sociale.
„Kylian este bine dispus. Eu am ascultat şi am văzut ce se întâmplă cu Paul Pogba. Nu dă niciun semn de enervare sau îngrijorare în legătură cu asta”, a declarat Galtier, citat de Agerpres.
Scandalul dintre frații Pogba
Ţinta unor tentative de extorcare în valoare de milioane de euro, Paul Pogba se află în centrul unei afaceri care a dus la deschiderea unei anchete preliminare în Franţa. El le-a explicat anchetatorilor că „şantajiştii săi au vrut să-l discrediteze difuzând mesaje în care el i-ar fi cerut unui vrăjitor, apropiat de familia sa, să-i facă o vrajă” atacantului lui PSG, lucru pe care el îl dezminte.
Omul-cheie din toată această poveste este chiar fratele lui Paul Pogba, Mathias, cel de la care a pornit totul. Acesta l-ar fi șantajat pe Paul, alături de două persoane mascate și înarmate, pentru plata a 13 milioane de euro. Jucătorul lui Juventus le-ar fi plătit 100.000 de euro şantajiştilor ca avans din cele 13 milioane cerute.
„Avem materiale pe care să lucrăm. Ne trebuie timp pentru a face un anumit număr de verificări ‘încrucișate’. Ceea ce pare deja stabilit este că Paul i-a ajutat pe prietenii lui din copilărie din când în când și nu există motive pentru a ne îndoi de evenimentele menționate, în special de încercarea de șantaj”, a spus un reprezentant al poliției, citat de L’Equipe.
Potrivit L’Equipe, dovada video a acelei vrăjitorii circulă printre jucătorii din naționala Franței, iar Federația Franceză de Fotbal și selecționerul Didier Deschamps știau încă din luna martie.