Roger Federer doboară record după record. PERFORMANŢA ISTORICĂ reuşită la 36 de ani de elveţian
Marele campion elveţian Roger Federer doboară barieră după barieră.
Actualul număr doi mondial va fi, începând de luni, cel mai vârstnic lider ATP, la 36 de ani, şase luni şi 11 zile, depăşind recordul deţinut de americanul Andre Agassi, de pe vremea când era pregătit de actualul antrenor al Simonei Halep, Darren Cahill. Agassi avea atunci 33 de ani şi patru luni, în 2003, noteazănews.ro.
Această performanţă survine după ce Federer l-a învins, vineri, în sferturi, la turneul de 500 de puncte de la Rotterdam, pe olandezul Robin Haase, cu scorul de 4-6, 6-1, 6-1, într-o oră şi 19 minute.
Elveţianul este jucătorul cu cele mai multe turnee de Grand Slam câştigate (20) şi deţine şi recordul de longevitate în fruntea clasamentul ATP: 302 de săptămâni. El a fost numărul unu mondial în perioada 2 februarie 2004 -17 august 2008 (237 de săptămâni), între 6 iulie 2009 şi 6 iunie 2010 (48 de săptămâni), precum şi în perioada 19 iulie – 4 noiembrie 2012 (17 săptămâni).