România – Armenia, 53-13, la handbal feminin

România - Armenia, 53-13, la handbal feminin
Foto: evz.ro

Echipa naţională de handbal feminin „Under 17” a României a câştigat sâmbătă la Iaşi cea de a doua partidă din cadrul Turneului de calificare la Campionatele Europene din Cehia, impunându-se, cu scorul de 57-13 în faţa Armeniei. La finalul partidei, antrenorul echipei naţionale, Seviştean Popa, a declarat că se aşteaptă ca jucătoarele române să se califice la Campionatele Europene de pe primul loc al turneului ce se dispută la Iaşi.

„Am jucat până acum cu echipele naţionale ale Armeniei şi Israelului, două echipe mai slabe. Noi trebuie să pregătim bine meciul de mâine (n.r. duminică), cu Olanda, pentru a ieşi cu fruntea sus de la acest turneu. Suntem peste olandeze la toate capitolele, cred eu, şi tocmai de aceea trebuie să ne calificăm de pe primul loc”, a spus Seviştean Popa.

Prezentă la Iaşi, jucătoarea echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Cristina Neagu, a precizat că prin multă muncă multe jucătoare din actuala naţională Under 17 pot ajunge la echipa mare: „Îmi place această echipă a României. Cu multă dăruire, cu multă ambiţie şi bucurându-se de handbal, multe fete din această echipă pot face pasul spre echipa mare în câţiva ani. Victoriile aduc victorii şi cu multă muncă eu cred că pot obţine un rezultat bun la Europene”.

Ultima oră
11:24 - Drogul violului la Vama Veche! Cum cedează femeile avansurilor sexuale, fără să-şi dea seama
11:15 - România, țara din Europa cu cei mai mulți morți în accidente rutiere. Lista celor mai periculoase drumuri
11:10 - Sorin Cîmpeanu, despre rezultatele la titularizare: Un semnal de alarmă. Soluția poate să fie una complexă, vă asigur că vom lucra. Pe 1 octombrie va trebui să avem și propuneri concrete (VIDEO)
11:00 - Moda mașinilor pe plajă a ajuns și în SUA. Un autoturism de lux, parcat la malul mării (VIDEO)
10:39 - O nouă formă de malware face tot mai multe victime în mediul online. Hackerii au acces la datele personale printr-o aplicație falsă
10:38 - Titularizare 2021. Sorin Cîmpeanu: 20% dintre candidați nu au luat nici măcar nota 5. Din promoția curentă, au rezultate și mai slabe. 15 candidați au luat nota 1, avem unii eliminați pentru fraudă (VIDEO)
10:25 - Dacia și-a suspendat activitatea în uzina de la Mioveni. Motivul pentru care angajații au fost trimiși acasă
10:10 - Octavian Berceanu: 70-80% din deșeurile abandonate în Sectorul 1 provin din renovări de apartamente și birotică. Avem o iresponsabilitate pronunțată în rândul cetățenilor. Trebuie să disciplinăm populația (VIDEO)
10:02 - Tanczos Barna, o nouă măsură care îi vizează pe șoferi. În ce condiții ar putea fi confiscate mașinile parcate
09:49 - Alin Stoica: Deșeurile din Sectorul 1 sunt colectate / Dacă abandonăm gunoaiele pe stradă și apoi ne plângem că e murdar nu e o atitudine civică. Sper să vedem curând amenzi exemplare (VIDEO)