SENTINȚA FINALĂ: Ce pedeapsă a primit Gabi Tamaș, după ce a gonit pe străzile Israelului sub influența băuturilor alcoolice

Publicat: 05 05. 2019, 16:30
Foto: Hepta

Gabriel Tamaș (35 de ani) va efectua două luni de muncă în folosul comunității și va avea permisul de conducere suspendat timp de patru ani, dar va primi și o amendă al cărei cuantum nu a fost stabilit încă, potrivit gsp.ro.

Așadar, aceasta este sentința finală în cazul internaționalului român, care a fost prins gonind pe străzile Israelului, cu mult peste viteza legală, dar și cu un nivel generos de alcool în sânge. În orice caz, el și-a recunoscut vinovăția și va începe munca în folosul comunității pe data de 15 iulie 2019.

Totodată, scrie publicația, judecătorii i-au oferit lui Tamaș un ultimatum. Dacă va exista o recidivă, fundașul lui Hapoel Haifa va fi trimis direct la închisoare.
Sursa citată reamintește că Gabi Tamaș a fost în arestul poliției israeliene timp de șapte zile, după ce a fost prins conducând sub influența băuturilor alcoolice cu o viteză de 205 km/h. A fost eliberat pe 1 aprilie și a stat mai bine de o lună în arest la domiciliu.