Simona Halep: Acum trebuie să îmi recapăt din nou încrederea în mine, meci după meci
Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat într-un interviu acordat L’Equipe că a fost descumpănită după eșecul de la US Open la care era privită drept favorită, explicând că acum face eforturi pentru a-și recăpăta încrederea în propriile forțe.
”A fost dificil să o accept, însă sunt o jucătoare normală care poate pierde meciuri. După această eliminare, m-am întors acasă, unde am făcut o pauză de câteva zile. Apoi am mers la pescuit, ceea ce nu prea mai am timp să fac în timpul anului, după care am început să lucrez dur în vederea turneelor din Asia. Acum trebuie să-mi recapăt din nou încrederea în mine, meci după meci. Există motive ca ea să revină cât mai sus, pentru că am jucat foarte bine anul acesta”, a spus sportiva română.
A doua jucătoare a lumii a vorbit despre presiunea ce-a resimțit-o vizavi de câștigarea unui turneu de Mare Șlem.
”Când am început turneul de la Flushing Meadows, am simţit presiune, pentru că toată lumea spunea că am posibilitatea să câştig un Mare Şlem. Dar nu este un lucru uşor. Am avut meciuri dificile. Lucic a jucat foarte bine din momentul în care a revenit de la 5-2: ea s-a bătut pentru fiecare punct şi a meritat să câştige. Sunt un pic dezamăgită că nu m-am bătut în setul doi. A fost prima dată când mi s-a întâmplat aşa ceva. Nu eram destinsă, nu-mi simţeam jocul. A fi numărul 2 în clasament este ceva foarte special pentru mine. Este uşor să ajungi acolo, dar este greu să te menţii”, a explicat Halep.
Românca a povestit că își dorește să mai joace în acest an la Singapore, acolo unde o va însoți întreaga sa familie.
”Visul meu, anul acesta, este să joc la Singapore, la Masters (20-25 octombrie). Anul trecut, eram la Sofia (pentru Masters bis) şi acolo mi-am spus că vreau să particip la Masters-ul mare. Acum sunt calificată şi foarte incitată, pentru că a mă afla între cele mai bune opt jucătoare din lume va fi o mare provocare pentru mine. Va fi o nouă experienţă, o premieră, deci mult mai emoţionantă. Familia mea şi prietenii mei vor veni, ca şi la Roland Garros, să fie alături de mine. Vor fi aproape 20!”, a mai spus Simona Halep.