Imagini incredibile cu Simdona Halep și Nadal: Au făcut furori la Wimbledon! FANII sunt în delir (FOTO)
Surpriză totală pentru Simona Halep la Wimbledon! Campioana de la Roland Garros s-a întâlnit pe teren cu Rafael Nadal, liderul clasamentului ATP, în timpul unui antranament.
Cei doi lideri mondiali au dat mâna şi s-au salutat, moment distribuit pe rețelele de socializare.
„Doar câţiva foşti şi actuali lideri mondiali petrecând cvea timp împreună…”, au remarcat reprezentanții turneului, potrivit digisport.ro.
Alături de Halep şi Nadal, pe teren era prezent şi australianul Lleyton Hewitt, motiv pentru ca fanilor să li se amintească faptul că cei trei au împrună 20 de titluri de Grand Slam.
Spaniolul le-a câştigat pe majoritatea (17), Hewitt are două titluri, în timp ce Halep tocmai a intrat în grupul campionilor la turneele majore, odată cu succesul spectaculos de la Roland Garros.
![]()