Sorana Cîrstea și Shuai Zhang au câștigat trofeul în proba de dublu de la Linz. Pentru româncă e al doilea titlu din 2026

Publicat: 12 04. 2026, 19:58
Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Rob Prange

Sorana Cîrstea (36 de ani, 29 WTA) și Shuai Zhang (37 de ani, 64 WTA) au câștigat trofeul în proba de dublu a turneului WTA 500 de la Linz. Pentru româncă e al doilea titlu pe anul acesta, după cel de simplu de la Transylvania Open.

Sorana Cîrstea și Shuai Zhang s-au impus la Linz

Făcând pereche pentru prima oară, Sorana Cîrstea și Shuai Zhang s-au impus cu 6-3, 6-2 în fața cehoaicelor Jesika Maleckova (31 de ani) și Miriam Skoch (29 de ani).

În finala de simplu de la Linz, Mirra Andreeva (18 ani, 10 WTA) a învins-o cu 1-6, 6-4, 6-3 pe Anastasia Potapova (25 de ani, 97 WTA) și și-a adjudecat titlul.

Trofeul de la Linz este al șaptelea câștigat la dublu de Sorana Cîrstea, informează GSP.

Ce au declarat Sorana Cîrstea și Shuai Zhang la festivitatea de premiere

„Vreau să felicit adversarele. De asemenea, aș vrea să-i mulțumesc partenerei mele că m-a învățat să joc dublu în această săptămână. M-am simțit foarte bine și cred că asta s-a văzut pe fața mea. A fost o săptămână minunată. După cum știți, e ultimul meu turneu și sunt fericită că voi pune acest trofeu de la Linz în vitrină”, a declarat Sorana Cîrstea, la festivitatea de premiere.

La rândul ei, Shuai Zhang a susținut că ea și coechipiera ei s-au bucurat de tenis, fără să le pese de vârstă: „În primul rând, felicitări adversarelor, un turneu grozav și cu siguranță ne vom mai întâlni. Mult succes! Când am vorbit cu Sorana despre a juca aici la dublu, a urmat tragerea la sorți de la Miami și am nimerit una cu cealaltă. Dar am jucat și nu a contat vârsta, ne-am bucurat de tenis și am câștigat turneul. Am vrut să arătăm tuturor că iubim tenisul”.