Soția lui Mihai Leu, dezvăluiri în lacrimi la 8 luni de la moartea marelui campion: „Sunt momente în care îmi vine instinctiv să îi spun ceva și atunci realizez că nu mai este”

Soția lui Mihai Leu, dezvăluiri în lacrimi la 8 luni de la moartea marelui campion: „Sunt momente în care îmi vine instinctiv să îi spun ceva și atunci realizez că nu mai este”
Anna și Mihai Leu. Sursa foto: Anna Leu / Facebook

Anna Leu, soția marelui campion de box Mihai Leu, a făcut mărturisi dureroase la opt luni de la trecerea acestuia în neființă. Anna a povestit cum și-a dus Mihai boala cu demnitate și cum s-a schimbat viața ei de când el nu mai este.

Anna Leu: Sunt momente în care îmi vine instinctiv să îi spun ceva

Întrebată cum s-a schimbat viața ei de când soțul i-a trecut în neființă, Anna Leu a răspuns: „Viața mea s-a schimbat în toate felurile, mai ales în lucrurile mici. Diminețile și serile sunt cele mai grele, pentru că atunci liniștea apasă cel mai mult, lipsa lui se simte în tot ce făceam împreună, fără să ne dăm seama cât de important era. Sunt momente în care îmi vine instinctiv să îi spun ceva și atunci realizez că nu mai este. Este un gol pe care nu ai cum să îl umpli, doar înveți să trăiești cu el”.

Anna a mai spus, pentru VIVA!, că moartea lui Mihai nu a rupt legătura dintre ei, ci doar a schimbat-o: „Îl simt cel mai aproape în liniștea casei, în momentele în care mă opresc și mă gândesc la el, la noi, la lucruri simple pe care le făceam împreună, care acum au rămas doar ale mele, uneori îmi vine să îi spun ceva sau să îl caut cu privirea. Îl simt și în mine, în puterea pe care încerc să o am, de parcă o parte din el a rămas acolo. Este o legătură care nu dispare, doar se schimbă”.

Anna Leu a afirmat apoi că Marco, fiul lor, „a însemnat foarte mult” pentru marele campion: „Îl iubea și era mândru de el, a știut să îl ghideze fără să îl forțeze”.

Cum l-a schimbat boala pe Mihai Leu

Anna Leu a mai povestit cum l-a schimbat boala pe fostul campion în ultimele sale luni de viață: „Boala l-a schimbat, poate, fizic, dar nu în esență. A rămas lucid până la capăt, conștient de tot, dar fără să se plângă. În ultimele luni, m-a impresionat cum a dus totul cu o liniște și o demnitate greu de înțeles. Durerea nu mai conta, nu a lăsat-o să îl învingă, și chiar și atunci avea planuri și puterea de a zâmbi”.