Spaniolii au dat de pământ cu Ianis Hagi după prestația rușinoasă în partida Deportivo Alaves – Real Madrid: „N-ar trebui să mai intre în vestiar”

Publicat: 22 12. 2023, 10:20
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Ianis Hagi a fost criticat dur după prestația sa care a durat 35 de minute în Deportivo Alaves – Real Madrid. Sportivul a pierdut toate mingile. În prima repriză, bascii au rezistat eroic, fiind 0-0 la intrarea în cabine, însă ulterior au primit un avantaj nesperat la scurt timp după pauză.

Ianis Hagi, criticat dur de spanioli după prestația pe care a avut-o în Deportivo Alaves – Real Madrid

Sportivul român a fost trimis pe teren în minutul 59, pentru un plus pe faza ofensivă, însă prestația pe care a avut-o i-a adus doar un val de critici. Chiar dacă a încercat să se implice cât mai mult, Hagi a stricat toate fazele.

Imediat după meci, Ianis a fost criticat pe Internet.

„Meciul era echilibrat când pe teren a intrat o calamitate, un zero precum Ianis Hagi. Despre el se spune numai că este «fiul lui…». A ratat multe pase simple, a trimis o centrare în înaltul tribunelor”, a scris un fan al lui Deportivo.

„Ianis Hagi este fotbalist datorită numelui de familie, nu? Ce nătâng!”, a spus un internaut, potrivit GSP.ro.

„Hagi n-ar trebui să mai intre în vestiar”, „Opriți acum împrumutul lui Hagi. Ce slab este, cu nimic mai bun decât Alex Balboa”, „Hagi, un dezastru”, sunt doar câteva dintre comentariile dure adresate jucătorului român.