Ultrașii maghiari au afișat harta Ungariei Mari la meciul cu Estonia! Ce scria în jurul ei

Publicat: 23 03. 2023, 21:31
Actualizat: 23 03. 2023, 21:32
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Robert Michael

Ultrașii maghiari au afișat un mesaj care conținea harta Ungariei Mari, joi, în timpul partidei amicale pe care o dispută selecționata ungară la Budapesta împotriva Estoniei, potrivit GSP.ro.

Ultrașii maghiari au afișat harta Ungariei Mari la meciul amical cu Estonia

Mesajul în cauză a fost afișat de „The Carpathian Brigade”, poate cel mai cunoscut grup ultra dintre cele care însoțesc echipa națională a Ungariei. Mesajul a fost acoperit după doar un minut.

În jurul hărții era scris „Csak Egyutt”, sau, în traducere, „doar împreună”.

GSP susține că restul suporterilor din arenă „s-au comportat exemplar”.

Oamenii obișnuiți nu sunt interesați de politică, a spus unul dintre spectatori, în contextul controversei stârnite de Federația Maghiară de Fotbal.

„A fost o mângăiere politică pentru un grup de ultrași. De aceea nu veți vedea oameni de rând cu acele însemne. Oamenii obișnuiți nu sunt interesați de politică, vin aici pentru fotbal”, a declarat spectatorul pentru GSP.

Federația Maghiară de Fotbal a stârnit o adevărată controversă în această săptămână, când a afirmat că UEFA i-ar fi permis să folosească simbolul Ungariei Mari, un concept politic revizionist care nu a existat niciodată ca entitate statală de sine stătătoare, ci se referă la granițele ungare din perioada Imperiului Austro-Ungar și vizează teritorii ale mai multor state din regiune, inclusiv Ardealul românesc și Transcarpatia ucraineană.

Federația Maghiară a fost contrazisă de UEFA, care a infirmat poziția Budapestei, precizând că nu și-a dat acceptul pentru astfel de simboluri, și a amenințat cu sancțiuni pentru eventuale abateri de la regulament. Chiar și așa, partea ungară a anunțat că ea permite steagurile de acest gen.