Ungaria a învins Anglia și pe tărâm britanic, scor 4-0, și e prima într-o grupă din care mai fac parte Germania și Italia
Echipa națională a Ungariei a învins Anglia și la Wolverhampton, scor 4-0, iar victoria istorică pe care a obținut-o marți seară o plasează în fruntea grupei de Liga Națiunilor din care mai fac parte selecționatele din Germania și Italia.
Săptămâna trecută selecționata de la Balaton reușise să se impună împotriva Angliei și la Budapesta, când bifa o premieră a ultimilor 60 de ani, iar mai apoi a arătat mai mult decât onorabil și în partidele cu Italia și Germania, alte două foste campioane mondiale. Dacă în compania „squadrei azzurra” a pierdut la limită, scor 2-1, cu „panzerele” a scos un punct, scor 1-1.
La ora actuală, Italia este campioana europeană la zi, iar Anglia este finalista aceleiași competiții. Germania nu mai are nici ea nevoie de vreo prezentare, în condițiile în care în curând se vor împlini abia șase ani de când a cucerit cea mai recentă Cupă Mondială din palmares.
Seara de Liga Națiunilor n-a fost nici pe departe la fel de fastă pentru echipa națională a României, care a fost umilită de Muntenegru, scor 0-3 la București, ocupând ultima poziție într-o grupă din care mai fac parte adversari fără prea multe rezultate notabile în fotbalul mare, Finlanda și Bosnia și Herțegovina.
Ungaria, prima într-o grupă de Liga Națiunilor cu Germania, Italia și Anglia după patru etape:
- Ungaria – 7 puncte
- Germania – 6 puncte
- Italia – 5 puncte
- Anglia – 2 puncte